Am intrat pe un site dedicat studentilor care are o tema interesanta pe forum: "cum sa ai o relatie frumoasa cu o fata". In principal spune barbatilor, sau mai bine spus baietilor, cam ce trebuie sa faca ca sa aiba relatia de vis. Raspunsul meu: nu e chiar asa.
Din experienta mea si a celor din jurul meu am invatat niste lucruri destul de importante. In primul rand trebuie sa recunoastem toti, odata pentru totdeauna, ca desi facem parte din aceeasi specie suntem fundamental diferiti. E doar o chestiune de comunicare. Nu asa cum o definim noi fetele: de ce nu imi spune ce simte, de ce nu comunica cu mine, de ce nu imi spune problemele lui, ci mai degraba o intelegere a modului de comunicare a partenerului (mai pe scurt sa vorbesti pe limba lui/ei). Noi vorbim despre sentimente, ei nu, noi comunicam alandala, ei nu. Nu este esential ca intr-o relatie sa se vorbeasca incontinuu, uneori tacerea are locul ei, dar este esential ca ambii sa fie familiarizati cu dialectul sexului opus.
In al doilea rand, ceea ce nu stiu fetele, e ca baietii se indragostesc mai usor decat noi. Barbatii nu sunt cele mai rationale creaturi intr-un inceput de relatie dar femeile da. Cat despre care e diferenta intre tipele care au o groaza de baieti si cele care duc lipsa este usor de observat: primele ii lasa sa fie asa cum isi doresc, adica sa le vaneze, sa le caute, barbatii vor in general ce nu pot avea (si e valabil si pentru fete uneori) dar asta nu inseamna sa se exagereze. Lasa-l sa-si faca damblaua si ramai independenta de el. Daca alergi dupa tipi nu le dai alta alternativa decat sa fuga de tine.
Al treilea punct critic este cand devii dependenta de el si il lasi sa devina centrul universului tau. Nu te sacrifica pe tine pentru un tip pe care abia l-ai cunoscut. Atat timp cat iti pastrezi independenta si nu ceri de la el ce ai sacrificat voluntar o sa fie totul ok. Daca te bazezi pe el sa umple golurile din viata ta te inseli amarnic, cere respect, atentie dar nu te astepta sa devina un supliment la propria viata. Nu o sa vezi niciodata un tip ca isi suna frizerul si ii spune: "Trebuie sa aman programarea de azi pentru ca eu si prietena mea trebuie sa petrecem mai mult timp impreuna".
... Just saying...
vineri, 10 octombrie 2008
joi, 9 octombrie 2008
Risc la fericire
Este greu sa stii ca ai riscat totul pentru o mana de nisip care acum se spulbera in vant, dar nu poate sa doara la fel de mult ca atunci cand realizezi ca valorezi la fel de mult cat scaunul din colt pentru persoana pe care o iubesti. Am riscat si am pus punct unei relatii care ajunsese la fel de benefica pentru mine ca o hemoragie interna. E greu, e dureros si e necesar. Nici acum nu cred ca a trecut totul dar pentru asta exista pagina asta, cartile din biblioteca, prietenii si tot asa.
Am invatat sa fug de realitate, sa ma ascund dar acum a venit momentul sa lupt. Nu asta facem toti? Ne ferim de o lupta iminenta cu propria noastra realitate, cu propria noastra persoana? Sunt constienta ca ceea ce sunt acum se datoreaza doar alegerilor pe care le-am facut in trecut si pot schimba asta oricand, dar ce mai poti sa faci atunci cand alegerea ta a fost sa rupi o relatie pretioasa si stii ca nu mai poti sa o refaci niciodata? Nu poti sa ramai si sa plangi ce ai pierdut, trebuie sa marsaluiesti inainte, cu capul sus, sperand ca daca te prefaci ca totul e bine, pana la urma imaginea pe care o tii in minte se va transforma in realitate. Asta fac eu acum. Marsaluiesc inainte, ma ocup de mine si supravietuiesc.
Am riscat pentru fericire, acum trebuie doar sa imi ascut mintea si sa lupt pentru ea.
Am invatat sa fug de realitate, sa ma ascund dar acum a venit momentul sa lupt. Nu asta facem toti? Ne ferim de o lupta iminenta cu propria noastra realitate, cu propria noastra persoana? Sunt constienta ca ceea ce sunt acum se datoreaza doar alegerilor pe care le-am facut in trecut si pot schimba asta oricand, dar ce mai poti sa faci atunci cand alegerea ta a fost sa rupi o relatie pretioasa si stii ca nu mai poti sa o refaci niciodata? Nu poti sa ramai si sa plangi ce ai pierdut, trebuie sa marsaluiesti inainte, cu capul sus, sperand ca daca te prefaci ca totul e bine, pana la urma imaginea pe care o tii in minte se va transforma in realitate. Asta fac eu acum. Marsaluiesc inainte, ma ocup de mine si supravietuiesc.
Am riscat pentru fericire, acum trebuie doar sa imi ascut mintea si sa lupt pentru ea.
miercuri, 1 octombrie 2008
Apropo de perspectiva
In ultimul timp am tot citit dintr-o carte care se presupune ca ma invata sa traiesc fericita. Mai concret ma invata niste tehnici tibetane de meditatie si face o paralela destul de interesanta intre invataturile budiste si fizica cuantica din ziua de azi. Un fel de: v-am zis noi, daca nu ati vrut sa ascultati. Mi-a placut in mod special o anecdota cu privire la relativitatea timpului si faptul ca este perceput in termeni incorecti, "un eon este o secunda si o secunda este un eon, dar asta nu inseamna ca secunda devine mai lunga sau eonul mai scurt". Nu va impacientati, nici eu nu am inteles nimic la inceput dar m-a ajutat sa inteleg istorisirea:
Un elev se duce intr-o zi la maestrul sau si ii cere acestuia sa il invete o lectie profunda. Maestrul este de acord si ii propune sa bea o ceasca de ceai inainte. Dupa ce amandoi termina ceaiul maestrul ii spune elevului ca il va invata lectia promisa si ii mai toarna o ceasca de ceai. In timp ce o ducea la gura, ceaiul se transforma intr-un lac intins pe marginea caruia elevul statea si medita. Intre timp o fata foarte frumoasa vine sa umple un ulcior cu apa si baiatul se indragosteste de ea si ea de baiat. Acesta o urmeaza acasa unde si parintii fetei il indragesc si hotarasc sa ii casatoreasca pe tineri. Dupa trei ani se naste primul copil, un baiat, si dupa inca doi o fata. Cand baiatul implineste 14 ani se imbolnaveste si moare. La scurt timp, pe cand aduna lemne in padure, fata este atacata de un tigru si moare si ea. Sotia tanarului, indurerata de moartea copiilor se sinucide aruncandu-se in lacul din apropiere. Parintii fetei refuza sa mai manance din cauza pierderii ficei si mor si ei. Dupa ce a ramas singur pe lume, baiatul se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se sinucida si el. Se duce pe malul lacului si cand era pe punctul sa se arunce lacul devine din nou ceasca de ceai. Aceasta era inca fierbinte in mainile lui. Isi privi maestrul care dadu din cap in semn de incuviintare: aceasta este lectia care ai cerut-o, timpul este doar o idee iar modul in care il experimentam tine de perspectiva noastra.
Tin sa precizez ca povestirea este scrisa din amintiri asa ca s-ar putea sa contina inexactitati. Ideea principala e totusi intacta: nu ati avut niciodata senzatia ca timpul trece mult prea greu sau mult prea usor? Cum spune si o replica dintr-un film: "Pune mana pe o tigaie incinsa si o sa ai senzatia ca o secunda este o ora, pune mana pe o femeie incinsa si o sa vezi ca ora devine secunda". Desi invataturile acestea sunt antice (nu filmul, anecdota!), se pare ca abia in secolul trecut Einstein a reusit sa dea o formulare matematica acestei ipoteze in teoria relativitatii. Spiritualitatea si stiinta nu mai sunt chiar atat de departe una de alta in zilele noastre.
Un elev se duce intr-o zi la maestrul sau si ii cere acestuia sa il invete o lectie profunda. Maestrul este de acord si ii propune sa bea o ceasca de ceai inainte. Dupa ce amandoi termina ceaiul maestrul ii spune elevului ca il va invata lectia promisa si ii mai toarna o ceasca de ceai. In timp ce o ducea la gura, ceaiul se transforma intr-un lac intins pe marginea caruia elevul statea si medita. Intre timp o fata foarte frumoasa vine sa umple un ulcior cu apa si baiatul se indragosteste de ea si ea de baiat. Acesta o urmeaza acasa unde si parintii fetei il indragesc si hotarasc sa ii casatoreasca pe tineri. Dupa trei ani se naste primul copil, un baiat, si dupa inca doi o fata. Cand baiatul implineste 14 ani se imbolnaveste si moare. La scurt timp, pe cand aduna lemne in padure, fata este atacata de un tigru si moare si ea. Sotia tanarului, indurerata de moartea copiilor se sinucide aruncandu-se in lacul din apropiere. Parintii fetei refuza sa mai manance din cauza pierderii ficei si mor si ei. Dupa ce a ramas singur pe lume, baiatul se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se sinucida si el. Se duce pe malul lacului si cand era pe punctul sa se arunce lacul devine din nou ceasca de ceai. Aceasta era inca fierbinte in mainile lui. Isi privi maestrul care dadu din cap in semn de incuviintare: aceasta este lectia care ai cerut-o, timpul este doar o idee iar modul in care il experimentam tine de perspectiva noastra.
Tin sa precizez ca povestirea este scrisa din amintiri asa ca s-ar putea sa contina inexactitati. Ideea principala e totusi intacta: nu ati avut niciodata senzatia ca timpul trece mult prea greu sau mult prea usor? Cum spune si o replica dintr-un film: "Pune mana pe o tigaie incinsa si o sa ai senzatia ca o secunda este o ora, pune mana pe o femeie incinsa si o sa vezi ca ora devine secunda". Desi invataturile acestea sunt antice (nu filmul, anecdota!), se pare ca abia in secolul trecut Einstein a reusit sa dea o formulare matematica acestei ipoteze in teoria relativitatii. Spiritualitatea si stiinta nu mai sunt chiar atat de departe una de alta in zilele noastre.
marți, 30 septembrie 2008
Arta
Doi iubitori de arta ajung in fata unei picturi abstracte. Dupa ce privesc un timp exponatul, unul din ei intreaba:
- Ce crezi ca reprezinta?
- Spune aici ca e un cowboy pe cal.
- Si de ce nu e?
Cam aceeasi senzatie am trait-o cand am vizitat muzeul Pompidou din Paris. Cea mai interesanta expozitie a fost, ca de obicei, cea temporara dar nici expozitia permanenta nu a fost de lepadat. O singura problema: fara ghid m-as fi uitat ca vitelul la poarta noua. Normal ca dupa ce ai aflat ca pictura a fost realizata fara pensule, doar cu ajutorul unui corp uman gol, imbracat in vopsea, dupa o coregrafie dictata de mintea artistului, capeti o alta perspectiva.
In ciuda acestui ajutor totusi nu am putut sa inteleg cum niste tuburi suspendate care arata de parca ar fi intestine de brontozaur pot fi considerate capodopere de arta. Am stat 5 minute uimita si cu stomacul intors pe dos ca sa descopar, macar intuitiv, ce a vrut sa zica omul ala cand a atarnat hidoseniile de tavan. Mi-am inghitit ficatul si am concluzionat ca probabil asta si dorea sa inspire si am continuat cu alte ciudatenii din lumea artei.
Una din ele era si un filmulet cu o rusoaica, goala pusca, care canta o melodie trista si se mutila in fata unor spectatori cu priviri tampe. Pun pariu ca nici ei nu au priceput de ce femeia aia se biciuia de zor dar totusi au aplaudat cand s-a terminat opera. Presupun ca asta e un fel de automatism al maimutei educate. Am privit filmuletul cu aceeasi curiozitate morbida cu care privesti urmele unui accident de masina fara supravietutori si pot sa spun ca nu am avut nici o revelatie subita sau o intelegere mai profunda, doar niste imagini din seria real life horror.
Pompidou merita vizitat si merita mai mult decat reflexul snobului din tine care iti spune sa dai din cap cu admiratie la tot ce are eticheta dedesubt cu numele si autorul. Incercati sa intelegeti ce este de inteles si daca nu va place in mod deosebit, merita sa urcati macar pentru priveliste.
- Ce crezi ca reprezinta?
- Spune aici ca e un cowboy pe cal.
- Si de ce nu e?
Cam aceeasi senzatie am trait-o cand am vizitat muzeul Pompidou din Paris. Cea mai interesanta expozitie a fost, ca de obicei, cea temporara dar nici expozitia permanenta nu a fost de lepadat. O singura problema: fara ghid m-as fi uitat ca vitelul la poarta noua. Normal ca dupa ce ai aflat ca pictura a fost realizata fara pensule, doar cu ajutorul unui corp uman gol, imbracat in vopsea, dupa o coregrafie dictata de mintea artistului, capeti o alta perspectiva.
In ciuda acestui ajutor totusi nu am putut sa inteleg cum niste tuburi suspendate care arata de parca ar fi intestine de brontozaur pot fi considerate capodopere de arta. Am stat 5 minute uimita si cu stomacul intors pe dos ca sa descopar, macar intuitiv, ce a vrut sa zica omul ala cand a atarnat hidoseniile de tavan. Mi-am inghitit ficatul si am concluzionat ca probabil asta si dorea sa inspire si am continuat cu alte ciudatenii din lumea artei.
Una din ele era si un filmulet cu o rusoaica, goala pusca, care canta o melodie trista si se mutila in fata unor spectatori cu priviri tampe. Pun pariu ca nici ei nu au priceput de ce femeia aia se biciuia de zor dar totusi au aplaudat cand s-a terminat opera. Presupun ca asta e un fel de automatism al maimutei educate. Am privit filmuletul cu aceeasi curiozitate morbida cu care privesti urmele unui accident de masina fara supravietutori si pot sa spun ca nu am avut nici o revelatie subita sau o intelegere mai profunda, doar niste imagini din seria real life horror.
Pompidou merita vizitat si merita mai mult decat reflexul snobului din tine care iti spune sa dai din cap cu admiratie la tot ce are eticheta dedesubt cu numele si autorul. Incercati sa intelegeti ce este de inteles si daca nu va place in mod deosebit, merita sa urcati macar pentru priveliste.
luni, 29 septembrie 2008
Cel mai tare banc de saptamana asta
Un gamer moare si sjunge la judecata. Pentru ca si-a pierdut viata in fata calculatorului Dumnezeu il trimite in iad. Dupa o saptamana vine seful dracilor in audienta in rai.
- Doamne, nu stiu de ce l-ai trimis la mine da sa il iei inapoi.
- De ce?
- Pai a rasturnat toate cazanele, mi-a omorat toti dracii si acuma alearga de nebun prin tot iadu si striga disperat: "Unde e iesirea spre nivelul 2???"
- Doamne, nu stiu de ce l-ai trimis la mine da sa il iei inapoi.
- De ce?
- Pai a rasturnat toate cazanele, mi-a omorat toti dracii si acuma alearga de nebun prin tot iadu si striga disperat: "Unde e iesirea spre nivelul 2???"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)