Apropo de perspectiva

In ultimul timp am tot citit dintr-o carte care se presupune ca ma invata sa traiesc fericita. Mai concret ma invata niste tehnici tibetane de meditatie si face o paralela destul de interesanta intre invataturile budiste si fizica cuantica din ziua de azi. Un fel de: v-am zis noi, daca nu ati vrut sa ascultati. Mi-a placut in mod special o anecdota cu privire la relativitatea timpului si faptul ca este perceput in termeni incorecti, "un eon este o secunda si o secunda este un eon, dar asta nu inseamna ca secunda devine mai lunga sau eonul mai scurt". Nu va impacientati, nici eu nu am inteles nimic la inceput dar m-a ajutat sa inteleg istorisirea:

Un elev se duce intr-o zi la maestrul sau si ii cere acestuia sa il invete o lectie profunda. Maestrul este de acord si ii propune sa bea o ceasca de ceai inainte. Dupa ce amandoi termina ceaiul maestrul ii spune elevului ca il va invata lectia promisa si ii mai toarna o ceasca de ceai. In timp ce o ducea la gura, ceaiul se transforma intr-un lac intins pe marginea caruia elevul statea si medita. Intre timp o fata foarte frumoasa vine sa umple un ulcior cu apa si baiatul se indragosteste de ea si ea de baiat. Acesta o urmeaza acasa unde si parintii fetei il indragesc si hotarasc sa ii casatoreasca pe tineri. Dupa trei ani se naste primul copil, un baiat, si dupa inca doi o fata. Cand baiatul implineste 14 ani se imbolnaveste si moare. La scurt timp, pe cand aduna lemne in padure, fata este atacata de un tigru si moare si ea. Sotia tanarului, indurerata de moartea copiilor se sinucide aruncandu-se in lacul din apropiere. Parintii fetei refuza sa mai manance din cauza pierderii ficei si mor si ei. Dupa ce a ramas singur pe lume, baiatul se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se sinucida si el. Se duce pe malul lacului si cand era pe punctul sa se arunce lacul devine din nou ceasca de ceai. Aceasta era inca fierbinte in mainile lui. Isi privi maestrul care dadu din cap in semn de incuviintare: aceasta este lectia care ai cerut-o, timpul este doar o idee iar modul in care il experimentam tine de perspectiva noastra.

Tin sa precizez ca povestirea este scrisa din amintiri asa ca s-ar putea sa contina inexactitati. Ideea principala e totusi intacta: nu ati avut niciodata senzatia ca timpul trece mult prea greu sau mult prea usor? Cum spune si o replica dintr-un film: "Pune mana pe o tigaie incinsa si o sa ai senzatia ca o secunda este o ora, pune mana pe o femeie incinsa si o sa vezi ca ora devine secunda". Desi invataturile acestea sunt antice (nu filmul, anecdota!), se pare ca abia in secolul trecut Einstein a reusit sa dea o formulare matematica acestei ipoteze in teoria relativitatii. Spiritualitatea si stiinta nu mai sunt chiar atat de departe una de alta in zilele noastre.