Bucuresti

Mi se pare mie sau Bucurestiul e din ce in ce mai jegos? Cu ocazia alegerilor au fost daramate garajele din spatele blocului si a fost turnata o bordura. Au pus chiar si niste banci apreciate de "baietii de cartier" de pe aici. Acum, dupa aproximativ 3 luni locul e o cocina infecta. Gunoaie peste tot, haine aruncate, hartii, peturi de bere, etc.
E normal veti spune, doar traiesti in Bucuresti! Acum vin eu si va intreb: care parte din toate astea vi se pare normala? Faptul ca marea majoritate a bucurestenilor este o adunatura de jegosi sau ca 200 de metri de bordura au ajuns in halul asta in doar 3 luni? Eu cred ca exista o relatie de cauzalitate aici.
Inca o reactie pe care o vor avea cei care citesc: pai nu e vina mea, eu vreau sa fie curatenie dar daca toata lumea arunca pe unde apuca.... Pai, ESTE vina ta pentru ca nu faci decat sa incarci de si mai multe gunoaie orasul procedand dupa metoda sunt bou deci fac ce face cireada sau pentru ca te uiti scarbit cu nasul pe sus, tinandu-ti respiratia, cand vezi cate un maldar de gunoi fara sa pui mana pe o lopata sau un bat si pe un sac si sa cureti zona din jurul blocului TAU!
Trebuie sa recunoastem, nimeni nu ar face asta pentru ca toti avem senzatia ca e o munca degradanta pentru titlurile adunate de-a lungul vietii pe hartie. Hai sa va dau o veste: nu e nimic degradant in a face curat in propria "ograda".
Cand vezi ca totul este curat parca nu iti mai vine sa arunci pe unde apuci. Asa m-am simtit in afara unde, cand vedeam cat e de curat, luam frumos ambalajul, il puneam in buzunar si il caram cu mine pana dadeam de un cos de gunoi pentru mi-ar fi crapat obrazul de rusine sa fiu prima care arunca in iarba sau pe strada chiar si cea mai mica hartie.
Da, stiu, haimanalele astea din ziua de azi sunt de vina. Nu neaparat, haimanalele astea au rectionat chiar laudabil la propunerea de a face curat in zona si au dat si motivul pentru care s-au strans gunoaiele: cosul nu a fost golit de mai mult de o saptamana, rusinica primarului in cazul asta. In schimb persoanele mai respectabile din bloc au strambat din nas, au zis ca nu au timp si s-au intors la televizorul din casa lor curata.
O ultima precizare pentru cei care cred ca tiganii sunt singurul impediment in calea unei Romanii civilizate: am vazut un tigan care s-a dat jos dintr-un Audi din care rasunau vesnicele melodii de salam si guta si a dus la gunoi hartiile din masina. Imi venea sa ma duc sa dau noroc cu el cat de civilizat mi s-a parut gestul. Pe urma am luat un taxi condus de un roman care, fiind oprit la stop, a deschis usa si a aruncat in strada toate gunoaiele din masina dupa care a plecat cu un ranjet tamp. Nu mai zic ca a reactionat de parca l-am injurat de mama cand i-am atras atentia.

Asta e Bucurestiul dar tine de noi sa facem o schimbare, ce ai facut TU azi pentru a-ti schimba viata in bine?

Tibetanii construiesc temple prin forţa sunetului

de Alina Filip Mănăstirile tibetane ridicate pe stânci înalte, la care se poate ajunge numai pe cărări abrupte, constituie un mister pentru inginerii constructori occidentali. Cum au putut fi transportate şi ridicate blocurile mari de piatră în aceste locuri greu accesibile? Există totuşi o metodă cunoscută doar de unii călugări tibetani care folosesc pentru transportul pietrelor forţa… sunetului. Prezentăm în continuare construirea unei asemenea mănăstiri, descrisă de Henri Kjellson, inginer suedez specializat în aeronautică, care a luat legătura cu un călugăr tibetan, păstrător al acestui secret. Locul propus era o stâncă înaltă de peste 100 m. La 250 m de baza ei, pe un mic platou, fuseseră aduse, cu ajutorul animalelor, blocurile mari de piatră de formă cubică. În centrul platoului se afla „suprafaţa de lansare”: o micuţă platformă de piatră, în formă de farfurie, cu diametrul de 1 m şi adâncă de aproximativ 15 cm. La 63 m în spatele acestui loc sunt plasaţi pe circumferinţa unui cerc cu centrul în platforma de piatră, 19 „muzicieni”, alcătuind un sector circular, fiind separaţi între ei prin intervale corespunzătoare unui unghi de 5 grade. Ei constituie astfel „un perete muzical” cu o lungime de un sfert de cerc. La 12 m în spatele acestora şi paralel cu ei, se află un grup de 190 de călugări, astfel încât în spatele fiecărui „muzician” din primul rând se află 10 călugări, în linie, ca razele unui cerc. Poziţia „platformei de lansare” şi a celor două grupe de muzicieni au fost determinate foarte exact cu ajutorul unei corzi de piele cu noduri echidistante. Instrumentele celor din prima grupă sunt tobe şi trompete de dimensiuni mari. Şeful „orchestrei”, călugărul arhitect al viitoarei mănăstiri dă semnalul de începere, iar ritmul este imprimat de o tobă imensă, de 150 kg, aşezată pe suporţi de lemn. Trompetele sună de două ori pe minut, fiind îndreptate către locul unde trebuie pus blocul de piatră. Urmează apoi patru minute de zgomote teribile – tobe şi trompete împreună, într-un ritm cunoscut numai de călugări. Brusc, ca prin minune, blocul care trebuie transportat părăseşte „platforma de lansare” şi… zboară până în locul unde trebuie aşezat. Urmează o scurtă pauză pentru odihnă, după care un alt bloc este aşezat pe platformă şi îşi ia zborul. Randamentul acestei metode este de 5-6 blocuri pe oră. Aici este schiţa originală a inginerului Henri Kjellson: Oamenii de ştiinţă nu pot explica acest fenomen, deşi se cunosc astăzi utilizări ale sunetului în alte scopuri decât cel muzical. Inventatorul francez Vladimir Gavreau a făcut experienţe care dovedeau forţa mecanică a utrasunetelor, cu ajutorul unui pistolet acustic capabil să emită o radiaţie acustică coerentă (corespondentul laserului în domeniul auditiv), iar în ştiinţă se cunoaşte faptul că o rază perfect concentrată şi subtilă (care nu este percepută de urechea umană), de energie sonoră, poate distruge un perete de cărămidă gros de 30 cm, situat la 500 m depărtare. Dar cu toate acestea nu s-a găsit o explicaţie ştiinţifică a acestui misterios procedeu tibetan. Articol preluat din Revista Misterelor nr. 20

Romeo et Julieta

Tin minte ziua in care te-am cunoscut. O privire a fost de ajuns ca sa dea nastere unui roi de fluturasi in stomacul meu. Era o zi frumoasa, de vara si o caldura care topea chiar si asfaltul pe care calcam grabita spre servici. Mi-ai spus ca ti-a placut la nebunie rochia mea alba, buzele rosii si parul un pic cam ciufulit. Imi amintesc ca nici in dimineata aia nu m-am trezit la timp si pur si simplu aruncasem pe mine prima rochita subtire din dulap. Asta e destinul. Te ia pe nepregatite dar totusi are grija ca totul sa fie perfect, un moment perfect. Ai incercat sa intri in vorba cu mine dar eram atat de grabita incat aproape ca nici nu observasem prezenta ta in statie, asta pana sa ma uit in ochii tai. Pur si simplu m-am sprijinit de cel mai apropiat obiect care imi parea cat de cat stabil pentru ca simteam ca ametesc de la cat de tare se invartea lumea cu mine. Nu am vrut sa aud de tine si stiu ca m-ai intampinat in fiecare zi de atunci cu un trandafir in mana. Pana la urma ai castigat jocul si am iesit la o cafea dupa program.

O fi fost cafeaua, conversatia, ochii tai negri… din momentul acela am fost de nedespartit. Eram ca doua picaturi de apa care s-au unit pe vecie. Nu exista zi in care sa nu ne vedem macar 5 minute sau daca nu reuseam sa ne intalnim, vorbeam ore intregi la telefon... Ce fericita eram, ce viata frumoasa… dar inevitabilul a sosit. Ne-am distantat, ne-am plafonat, nu mai stiai daca ma iubesti si ai decis sa ma inseli. Cand am aflat de ea am crezut ca cineva m-a lovit direct in piept cu un baros. Mi-ai spus ca nu stii ce e in sufletul tau, ca nu poti sa iti dai seama cu cine vrei sa fii si atunci am hotarat ca trebuie sa ne despartim. Pana la urma ai ramas cu ea iar eu am ramas cu amintirea unei epoci in care inca eram capabila sa sper, sa visez… atunci a inceput calvarul, de fapt continua si acum.

Stau intr-o camera goala, plina de fum si ma uit in jur … nu simt decat singuratate, nu simt decat un gol imens in care cad, si cad, si cad… dar nu e chiar atat de rau odata ce te obisnuiesti cu ideea ca pentru tot restul zilelor tale vei avea aceeasi blestemata senzatie. Nu a fost asta motivul, nu golul unde ar fi trebuit sa fii tu. A fost…. de fapt am obosit… am obosit sa zambesc, am obosit sa iubesc, am obosit sa ofer si sa nu primesc nimic in schimb, sa alerg de colo colo, sa scriu si … si am obosit. Nu mai stiu daca inainte era bine, nici nu mai stiu ultima oara cand m-am gandit la mine si i-am uitat pe ceilalti. Mda, stiu, nu e nimic nobil in asta, am aflat pe parcurs, am aflat ca dragostea nu e chiar ce credeam, nu e feerica, nu e blanda, nu e tandra, nu e fericita, dragostea e … doar dragoste. Pentru mine dragostea nu e decat suferinta, nu e decat golul din bucataria pustie, nu e decat renuntarea, nu e decat un sarut daruit unei alte persoane mai bune decat pot fi eu. Credeam ca o sa ma pot agata de inocenta la nesfarsit, ca ingerii nu vor inceta sa cante, ca simfonia de culori nu se va stinge niciodata dar in locul ei un gri monoton, deprimant mi-a invadat viata. M-am inselat in privinta lor pentru ca pana si ele m-au parasit… si din nou ma cuprinde acelasi sentiment nenorocit de singuratate. Dar… totusi… care a fost motivul acestei destainuiri? Nu mai tin minte… a, da… vroiam sa iti spun de ce, de fapt nu vroiam sa parasesc aceasta lume mizera fara sa iti spun de ce am acceptat sa ne despartim daca stiam ca o sa ma doara… am facut-o pentru mine, pentru tine, pentru noi. Am facut-o pentru ca dragostea e libertate, pentru ca daca te intorceai la mine insemna ca eu sunt alegerea voluntara, dar nu a fost sa fie asa, si in plus nu credeam ca totusi te iubesc atat de mult. Nu credeam ca o simpla privire ar putea sa creeze un astfel de sentiment.

Nu imi este frica de durere. Am fost crescuta in ideea ca viata e o lupta, sunt obisnuita sa lupt, sa ma zbat, sa sufar in general. M-am luptat cu viata de la prima suflare pana acum cand … am obosit. Nu mai pot sa zambesc, nu stiu cum sa ma port, nu stiu cum sa lupt cu dorinta asta de a te suna, de a te cauta… sunt atat de multe pe care nu le stiu si totusi nu voi ajunge sa le stiu… simt cum se scurge viata din mine, imi simt capul greu si il las sa cada pe perna uda, imi amintesc de cei care m-au crescut. Pun pariu ca nu ar fi banuit niciodata ca eu o sa sfarsesc asa, singura. Sticluta de otrava care acum un minut imi mangaia buzele zambeste ironic de pe podea. Simt cum continutul ei incolor imi invadeaza trupul si imi face inima sa stea in loc, inca o bataie si va obosi si ea… ultimul gand ti-l adresez tie iubite. Sa fii fericit, sa fii fericit asa cum nu ai mai fost niciodata, fa-o pentru mine, fa-o pentru viata care acum se stinge usor. Nici macar acum golul acela nu imi da pace, golul acela in care cad, si cad, si cad… inca o bataie, adio.

Cata durere pentru o neintelegere bizara. Caseta inregistra in continuare tacerea ce s-a lasat. A inchis reportofonul cu privirea pierduta, parca incerca sa o gaseseasca in camera aia pustie, parca incerca sa vada dincolo de lumea noastra. Picioarele pur si simplu refuzau sa ii sustina greutatea, ochii nu mai vroiau sa vada si inima si-ar fi dorit si ea sa se opreasca pentru ca fara ea, fara iubirea lui, lumea nu mai avea nici un sens. Cuvintele ei ii rasunau in urechi, ultimele ei cuvinte, ultimul gand lumesc. Daca ar fi stiut ca de fapt el inca o iubea si ca cea cu care a inselat-o disparuse de mult din viata lui poate ar fi fost altceva. Daca el nu ar fi avut orgoliul stupid de a o lasa pe ea sa il caute, poate ca povestea ar fi fost alta.

In sfarsit a gasit forta de a se ridica in picioare, stia ca o va regasi. Cu gesturi lente incarca revolverul. Intr-o secunda totul s-a sfarsit. Un punct rece si insensibil incununeaza acum doi oameni care ar fi meritat un va urma. Nu uita sa pretuiesti persoana de langa tine si nu uita ca in dragoste orgoliul nu isi are locul.

Despre Relatii

Am intrat pe un site dedicat studentilor care are o tema interesanta pe forum: "cum sa ai o relatie frumoasa cu o fata". In principal spune barbatilor, sau mai bine spus baietilor, cam ce trebuie sa faca ca sa aiba relatia de vis. Raspunsul meu: nu e chiar asa.
Din experienta mea si a celor din jurul meu am invatat niste lucruri destul de importante. In primul rand trebuie sa recunoastem toti, odata pentru totdeauna, ca desi facem parte din aceeasi specie suntem fundamental diferiti. E doar o chestiune de comunicare. Nu asa cum o definim noi fetele: de ce nu imi spune ce simte, de ce nu comunica cu mine, de ce nu imi spune problemele lui, ci mai degraba o intelegere a modului de comunicare a partenerului (mai pe scurt sa vorbesti pe limba lui/ei). Noi vorbim despre sentimente, ei nu, noi comunicam alandala, ei nu. Nu este esential ca intr-o relatie sa se vorbeasca incontinuu, uneori tacerea are locul ei, dar este esential ca ambii sa fie familiarizati cu dialectul sexului opus.
In al doilea rand, ceea ce nu stiu fetele, e ca baietii se indragostesc mai usor decat noi. Barbatii nu sunt cele mai rationale creaturi intr-un inceput de relatie dar femeile da. Cat despre care e diferenta intre tipele care au o groaza de baieti si cele care duc lipsa este usor de observat: primele ii lasa sa fie asa cum isi doresc, adica sa le vaneze, sa le caute, barbatii vor in general ce nu pot avea (si e valabil si pentru fete uneori) dar asta nu inseamna sa se exagereze. Lasa-l sa-si faca damblaua si ramai independenta de el. Daca alergi dupa tipi nu le dai alta alternativa decat sa fuga de tine.
Al treilea punct critic este cand devii dependenta de el si il lasi sa devina centrul universului tau. Nu te sacrifica pe tine pentru un tip pe care abia l-ai cunoscut. Atat timp cat iti pastrezi independenta si nu ceri de la el ce ai sacrificat voluntar o sa fie totul ok. Daca te bazezi pe el sa umple golurile din viata ta te inseli amarnic, cere respect, atentie dar nu te astepta sa devina un supliment la propria viata. Nu o sa vezi niciodata un tip ca isi suna frizerul si ii spune: "Trebuie sa aman programarea de azi pentru ca eu si prietena mea trebuie sa petrecem mai mult timp impreuna".

Se pare ca cel mai nou trend din romania a inspirat multi bloggeri. Din pacate, unul din exemplele de bagare in seama este blogul pitziponc care vrea sa faca de ras mai multe specimene din lumea hi5. Problema nu ar fi ca ideea nu e originala pentru ca rar mai gasesti blogg original. Problema e ca proprietarul nu stie nici macar sa scrie. Saracul de el nu a auzit ca in general unele cuvintele se separa prin - (sa-ti zic ceva, ma-sa, mi-a trecut.... etc). Daca ar fi un caz singular, ok, a mai gresit omul, dar caracterul respectiv lipseste cu desavarsire de pe pagina cultului critic.
Nu zic ca iau apararea celor pe care ii critici da vezi-ti de lungul nasului ;). In rest, desi unele comentarii sunt seci, unele chiar i-au iesit funny (nu stiu daca asta era intentia). Tot hai6.net rulz. Revenim mai tarziu cu alte bloguri care te fac sa exprimi: wow, ce lame.

Sfat: daca chiar nu stii sa separi nu scrie legat dragul meu, reformuleaza...